Kygo

   Cand am inceput sa scriu, motivele au fost strict egoiste. Nu am dorit niciodata sa iluminez oameni, sa inspir sau sa repar pe cineva sau ceva, in afara de propria persoana. Am inceput sa scriu din nevoie. Nevoia de a descarca diferite stari emotionale din mine, pe hartie. Suna banal, simplu. Plat. Si asa si este. Asta nu ma face mai putin ciudat sau mai mult obisnuit. Ma face om. Simtind o oarecare eliberare si placere, am continuat sa scriu. Cu timpul, formele s-au modificat, poate s-au alterat si poate chiar s-au transformat complet. Unii oameni se elibereaza prin sport sau prin citit, altii se elibereaza violent folosind drept subiect de degajare emotionala alti oameni, lucru absolut comun. Oamenii au fost si vor fi violenti, in continuare. Atat verbal cat si fizic. Nu e ceva nou.Nu e ceva invatat, o cutuma a societatii moderne. Nu. Dar pudibonderia caracteristica va domnii in eternitate asa ca nu am absolut nicio inclinatie catre vreo speranta de schimbare. Revenind la scris, initial, dupa cum am spus, am inceput sa scriu din nevoie. Aceasta nevoie nu s-a diminuat, dimpotriva, s-a accentuat. Astfel, acum scriu din nevoie si prin urmare, placere. 

   Diferenta dintre iubire si nevoie, este ca nevoia nu necesita neaparat o implicare emotionala. Cu alte cuvinte, nu doare. Exista si exceptii dar in cele mai multe cazuri, nevoia duce doar la placere si atat. Iubirea, in schimb, oho, poate cauza neplaceri dureroase. Ironic. Dar da, acesta este adevarul. Oamenii, in nemarginita lor intelepciune, de cele mai multe ori confunda nevoia cu iubirea si de aici pornind o varietate de confuzii si situatii mai mult sau mai putin complicate. Problema este ca oamenii, tot din cauza nemarginitei lor intelepciune, persista. Sunt insistenti. Nu exista nimic mai enervant decat un om insistent. Si exista si acel gen de om, care daca i-ar arata ceea ce s-ar intampla, daca perseverenta sa are rezultate, rezultate ce ar duce, spre exemplu, la decapitarea sa (literalmente) , acel om, desigur, deosebit de intelept, ar merge pana la capat, condus de cliseul imbecil : ''Nu se stie niciodata". Si uite asa, oamenii traind cu alti oameni, isi complica vietile, intre ei, formand legaturi absurde si situatii teribile. Toate aceste chestiuni plecand de la o singura situatie de conflict sau confuzie, mai bine zis, de natura emotionala. Iubire sau nevoie. 

   Viata, poate fi uneori, chiar foarte complicata. Faptul ca oamenii definesc 'viata' si o arunca, o proiecteaza cumva in exteriorul propriei persoane este chiar superb si dragut. "Viata e grea". "Viata e complicata". "Viata  mi-a dat o lectie". etc. Aceasta extrapolare evidenta, ma duce cu gandul ca poate nu suntem si cu siguranta, nu suntem intr-atat de destepti pe cat credem. Desigur, ca am inventat focul si roata, de apa calda, nici numai e nevoie sa spun. Dar oare? Asa sa fie? Nu se poate sti, nici nu ma intereseaza sa stiu. Este irelevant. Asadar, aceasta proiectie si personalizare a vietii indica faptul ca oamenii sunt lasi si fricosi. Desteptaciunea si insemnatatea locului 1 in capul de lista a lantului trofic, dispare odata cu acest lucru. Oamenii uita, voit sau nu, altii din prostie, altii din pura ignoranta, ca ei sunt viata. Viata face parte din ei, pentru ca ei sunt. Este atat de evident si...clar. Una dintre tragediile umanitatii, sta in faptul ca multi traiesc si habar nu au de ce. Sunt in permanenta cautare, a unui scop, a unui tel secret. Un plan divin. Chiar asa sa fie, divinitatea sa fie asa potenta si responsabila, pentru tot? Hmm, totusi, tind sa cred ca e mai mult de atat. Nu vorbesc de religie, de ezoterism sau de Dumnezeu. Si totusi, e peste tot. Daca nu exista un scop suprem. Daca nu exista vreun tel anume. Multi ar spune : "blasfemie" . Eu ii spun logica si matematica. Din toate perspectivele stiintifice, tot ceea ce exista si este cuantificat poate fi descris prin cifre. Prin urmare, oamenii pot fi pusi pe hartie sub forma de cifre si simboluri. 

   Insa multora le este frica. Le e frica sa auda aceasta idee. Daramite sa o accepte. Oamenii sunt naivi. Slabi. Fragili. Ipocriti. Unii dintre ei, sunt de departe campioni mondiali la ipocrizie. Oamenii cred ca daca stau in sala de asteptare in sectia de Chirurgie, daca sunt mai aproape de cel drag, de pacient, le pasa mai mult. Oamenii cred, in mare parte, orice. Oamenii catalogheaza alti oameni, lor neconvenindu-le sa fie catalogati spunand ca este injust si necivilizat. Oamenii spun si fac orice, ca sa isi atinga scopurile. Pentru ca, contrar cliseelor ca "impreuna suntem mai buni" sau "unde-s doi, puterea creste" , oamenii sunt egoisti. Pentru ca asa e natura. Orice fiinta vie, bazata pe un sistem biologic, organic, are inscris in genele sale, nevoia de supravietuire. Darwin a explicat asta, dar oamenii au fost mult prea cretini ca sa perceapa si sa inteleaga. Asa ca oamenii cred ca daca duminica asta au ratat slujba, vor merge duminica viitoare si vor sta cu o ora in plus, ca sa compenseze, totul va fi bine si divinitatea va avea grija de ei. Da. Intr-o lume perfecta, acest lucru ar fi minunat. Insa oamenii nu sunt perfecti, asadar nu traiesc deloc intr-o lume perfecta.