Kate

   Motivul pentru care unii dintre noi, ocazional, ne simtim tristi sau usor deprimati, este pentru ca ne-am ratacit. Personal, gasesc un astfel de moment, de "ratacire" ca un bun prilej de explorare si identificare a unor limite interioare. Desigur, ca acest proces nu este deloc usor cu atat mai putin, placut dar il consider deosebit de necesar. 

   Deseori, in viata, intampin momente de abundenta sufleteasca si chiar euforie. Asa-zisa, fericire. Dar tot cam la fel de des, poate chiar mai des, intampin si momente de intuneric total. De intepenire. Intrucat nu sunt un om al societatii si considerentele personale fata de societatea moderna, actuala, nu sunt tocmai pozitive, exclud posibilitatea unor cauze exterioare. Cred si sunt absolut convins, ca aici, acum si maine, viata mea, a ta, a lui, ale noastre, tuturor, depind exclusiv, referitor la circuitul si traseul ei, de noi, de deciziile noastre, de alegerile noastre. Ceea ce este fascinant si intr-adevar minunat, este faptul ca decizia unuia poate sa fie alegerea altuia si implicit, succesul meu, poate fi numai datorita infrangerii tale. Asadar, plecand de la aceasta premiza, eu fara infrangerea ta, nu atingeam succesul, prin urmare, eu fara tine, nu eram. Interesant. Un aspect fin, al felului in care aceasta lume functioneaza si legile intre care se desfasoara aceasta functiune.

   Chiar acum, in timp ce scriu aceste randuri, marturisesc, ca am o stare sufleteasca teribil de neutra. Nu pot sa spun daca este un lucru bun sau rau, pentru ca nu simt nimic. Lumea imi este indiferenta si da, ma gandesc numai la mine si la viata mea. Poate parea barbar, ipocrit sau egoist dar uneori doar fiindca adevarul este spus si aflat, nu inseamna ca reprezinta cele mai minunate lucruri din lume. Adevarul este un fapt, ca si minciuna. Nimic mai mult. Simt si identific in mine, pe baza zilelor ce trec, ca traversez, tranzitez mai bine spus, o perioada de ratacire, de relocare spirituala. O astfel de transformare, nu se poate intampla intr-un mod usor, banal. Sunt constient si total alert de existenta unor consecinte dar consider necesar sa ofer lucruri de la mine, din mine, pentru a face loc altora, noi. Proaspete.Ca sa nu cad in spectrul banalului si plictisitorul descriptiv, caracteristic suferintei umane, vreau sa mai spun un singur lucru, care in aceste zile este relevant. Nu simt nevoia, dorinta cu atat mai putin acea "foame" de a avea pe cineva alaturi, care sa ma tina de mana sau sa ma intrebe "ce mai fac" si cred ca in aceste momente de tumult interior, este mai bine sa fii doar tu cu tine, fara sa implici si alte persoane. De dragul tau, nu altceva. Oamenii sunt incredibil de imprevizibili. Cel putin unii dintre ei.