Fata din randul trei

   "Am iubit-o. Mult. Foarte mult. 

   Totdeauna a fost un suflet rece, distant, aproape static in propriul sine, cu manifestari putine si precare, dar am iubit aceasta distanta. Am iubit ceea ce creease in mine, omul care ma facuse si persoana in care ma transformam cand eram in preajma ei. Imi crease un alter ego, cu mult mai bun decat mine si imi placea, ma simteam mai natural, mai capabil cand imbracam haina acestui alter ego. Si de aici s-a produs si prapastia. Ruptura din mine. Alter ego-ul fiind o constructie sintetica, falsa, dar nu imaginara, a cedat. Viata nu mi-a permis sa incalc regulile. Pot fi o singura persoana, niciodata doua in acelasi timp sau in momente diferite. Am uitat. Din dragoste, uiti. Uiti foarte multe si foarte multi. Toate compromisurile, eforturile, toate greutatile, toate lucrurile par mai usoare in doi, in cuplu. Subliniez, PAR, mai usoare. Asta nu inseamna ca si sunt. Aceasta aparenta este teribil de periculoasa pentru ca este extrem de fragila. Nu poti cunoaste niciodata un om pe deplin pentru ca el nu reuseste sa se cunoasca pe sine. Si asta nu pentru ca ar fi incapabil, ci pentru ca omul de ieri nu mai este la fel cu cel de azi sau de maine. Eu am stiut acest fapt, am ignorat cunoasterea proprie pentru ca de multe ori cand ma uit in oglinda, nu imi place ce vad si prefer sa ignor decat sa ma lupt. Dar cand eram impreuna, aveam un alt motiv pentru care sa ma ignor. Aveam o alta distractie. Si era de natura sentimentala. Sentimentele sunt foarte puternice, indiferent de natura lor. Energiile ce le insotesc sunt incredibile si pot avea efecte uriase asupra sufletului si implicit a persoanei. Asadar, aveam o patura pe mine. Imi era foarte bine. Nu aveam nevoie de nimic altceva. Si aici, a fost momentul zero. Punctul in care drumurile s-au despartit, apele s-au imprastiat. Dragostea devenise drog. Medicament pentru propria persoana. Stiu, suna ciudat si cu tenta egoista, dar nu era deloc asa. Eram si sunt un om bolnav din toate punctele de vedere, cu suficient de multe probleme cat sa ma agat de orice in drumul meu. 

   Aveam extrem de multa nevoie de cineva care sa ma inteleaga, sa imi accepte problemele si nu incerce sa ma vindece, asta fiind o decizie strict personala. Sa ma asculte si sa inteleaga ca unele probleme pur si simplu nu au rezolvare si ca trebuie sa gasesti o modalitate sa traiesti cu ele. Dragostea sincera este aratata, nu doar spusa pe gura intr-un mesaj sau pe banca in parc. Dragostea este un stil de viata. Un mod de a trai. O parte din tine. Dar dragostea exista numai in doi. In cuplu. Si cand unul pleaca, celalalt ramane. Apoi, se declanseaza o serie de evenimente despre care nimeni nu doreste sa vorbeasca pentru ca de departe sunt printre cele mai odioase stari pe care le poate experimenta, suporta, trai un suflet de om. Teribil. Si totul, pornind din dragoste... Merita? "

M

   Ma gandesc la "trecut" cu o oarecare teama. Nu pentru ca face parte dintr-o zona in care nu mai pot ajunge si nimeni nu mai poate, nu. Ma gandesc cu teama ca nu am remarcat ce era de remarcat, ca ceea ce am trait a fost pur si simplu in scopul "trairii", ca viitorul va fi acelasi si acelasi si acelasi. Stiu ce inseamna durerea. Stiu ce inseamna sa iti fie dor. Stiu. Imi este dor si ma doare, dar viata uneori se imparte intre trecut si prezent. Ceea ce poti face, ceea ce poti schimba si ceea ce nu. Este adevarat ca dragostea este un mecanism unic care reuseste sa schimbe oameni. Scoate in lumina tot ce este mai bun din noi. Dragostea este o stare de spirit, o trasatura de caracter, o atitudine si o haina. Nu stiu daca "am iubit". Nu stiu ce inseamna sa stii asta, ca un fapt concret. Habar n-am. Si nici nu sunt sigur ca ma intereseaza. Dar daca imi este dor de ceva si nu pronunt si de "cineva" pentru ca ar complica si mai mult lucrurile, imi este dor, pur si simplu, cred ca, a insemnat ceva. Am fost un om. Am simtit. Am trait. Asta stiu sigur pentru ca in fond, de mine imi este dor. De "mine" de atunci. Ea este plecata de mult. A plecat, parte din cauza mea, partea din cauza ei. Pentru ca atunci cand exista cauze, inceteaza sa mai existe "noi". Amintirile cele mai frumoase sunt cele mai dureroase. Pentru ca ele sunt mereu prezente acolo, undeva, ies la iveala in orice clipa, pentru ca inima va tanji mereu dupa frumos. Dar asta este teribil de dureros. E un paradox al lumii in care traim si acest paradox in sine, este frumos. A fost, este si va fi frumos. 

   Frumos.

Scream

   "Era nervos. Nervos si scarbit in acelasi timp. Nu realiza ca ceea ce i se intampla este cu adevarat, adevarat. Traia intr-o semirealitate dominata de furie. Nu stia. Nu stia incotro sa o apuce. Nu stia ce sa faca. Parca tot capul, mintea, sufletul, calcaiele, mainile si ochii i se blocasera. Ramasese pentru o secunda, suspendat in timp. Plecase. Dupa atatia ani, a regasit puterea si disperarea, sa plece. Isi racise sangele, ascutise inima si reusi sa il doboare. Nenorocitul. In zadar. 

   Totul a fost in zadar. Zacea trist, jalnic in balta de sange care ii inmuiase si ultimul colt din orgoliu. Era terminat, mancat, ars si reciclat. Cel mai tare il topea gandul ca tot ceea ce i se intamplase, era din propria lui vina. El. El a calcat in picioare, s-a sters, a mers mai departe ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Credea ca nimeni nu vede, ca nimeni nu aude. Dar ea a vazut. A auzit. Si mai ales, a simtit. Totul se plateste. Moneda nu conteaza. Nu exista. Plata, insa, exista si va exista mereu. Acum era timpul. Ii venise timpul. Niciun dumnezeu, niciun loz in plic, nimeni si nimic nu o mai poate intoarce inapoi pentru ca gasit brate calduroase, o inima deschisa si un om. Ea a gasit. Ceea ce cauta, probabil ca a gasit. Soarta lui a ramas incerta si, destinul il orbise. Stia intr-un fel ca asta a trebuit sa traiasca. Ca a fost un necesar. Stia ca nu poti pretui binele fara sa cunosti raul si ca nu poti sti ce inseamna viata fara sa mori. Macar o data. El murise. Ea inviase. Au murit unul pentru altul. Au renascut. Pentru ca, a fost si au avut impreuna, o dragoste. O dragoste adevarata. Din viata se naste moarte si invers. Pentru ca asa e dragostea. Atotputernica."

Her

   Nu pot sa vorbesc despre despartire pentru ca e ca si cum as vorbi despre iad. E un loc inchis, negru, uscat, inhibat, despre care nimeni nu doreste sa auda dar e un loc pe care toti suntem, la un moment dat, nevoiti sa il traversam. Este dificil sa vorbesc despre un loc in care se moare, totul se scufunda in neant si devine parte din aer. Dispare.

   Intr-o lume in care nu mai exista oameni, ci cifre, nu mai exista vise, ci interese, nu mai exista dorinta, ci invidie, este normal sa apara si sa se intretina astfel de locuri oribile pentru orice om care stie si traieste intru totul in aceasta viata doar din dragostea pentru frumos, pentru oameni. Caci asta inseamna viata. Asadar, intr-o lume in care animalele predomina si omul se afla in minoritate, regretele nu exista, iubirea se regaseste simplu inscrisa pe o bancnota si viata este numarata in secunde, minute si ore. Orice ai face, e greu sa treci peste si sa accepti ca nu ai cum sa schimbi un sistem intrat in sangele majoritatii si practic, esti constrans, blocat sau nu, aici, in jungla cu restul vietatilor care ca orice vietate lipsita de orice urma de minte sau suflet, lupta exclusiv pentru supravietuire. Nimic mai mult.

Emotii

   Tot ce avem. 

   Emotii. Destule ca sa ne ridice si destule ca sa ne omoare. Fizic, esti capabil sa rezisti cat de cat. Psihic, depinde de tine si personalitatea ta. Emotional, insa, e mai complicat. E greu sa dormi si sa traiesti, in general, zilele, fiind apasat de emotii. Pozitive sau negative. Nu conteaza. Greul este identic doar ca difera in fundamentul sau. Altfel gandesti cand te bucuri si altfel cand suferi. Cantitativ, e acelasi lucru. Esential, nu. 

   Iubesti. Orice ar fi. Important este ca iubesti. Fiindca esti baiat, iubesti o fata. Iubesti sclipirea din ochii ei sau iubesti pur si simplu, parfumul pe care il lasa sufletul ei pe tine. Iubesti ceea ce este sau cine este. Iubesti ce face. Iubesti cum doarme si mai ales cum traieste. Iubesti persoana intru totul si iubesti mai ales, ceea ce este si nu ceea ce ar putea fi. Traiesti acum, asadar iubesti acum. O iubesti pe ea. Te iubesti si pe tine, caci asta e foarte important. Aprecierea personala vine in raport cu asteptarile tale de la cei din jur si, in special, de la persoana iubita. Caci iubirea nu este numai despre sentimente. Este si despre viata. Si viata e lunga, complicata si plina de neasteptat. Cam asta inseamna viata. Certuri, tipete, lacrimi si rasete blajine pline de fericire, asta este viata. Iubeste-te pe tine ca sa poti iubi. Pe altcineva. 

   Noi suntem emotii. Iubeste sau uraste. Nu exista alta cale. Altfel esti mort. Si sa fii mort, nu e treaba usoara. Incearca sa traiesti intai. Iubeste.

Homeland

    "Nimeni, niciodata nu va putea sa iti ia demnitatea. Sufletul tau, amintirile tale, iubirile si supararile tale, trairile si regretele, nimeni nu le va putea. Ele sunt experienta ta si dovada ca ai trait si trecut prin aceasta lume. Oricat ar fi de greu sa mergi inainte, drumul are aceasta directie si oricat de odios, taios si chiar ucigator se simte, este necesar si imperativ, sa mergi inainte. Inapoi poti privi din cand in cand, pentru alinare si confort sentimental dar suficient de putin cat sa eviti sa trezesti contraziceri interioare sau sa deschizi rani. 

   Pasii grabiti nu iti grabesc viata. Si nici timpul. Iti grabesc destinul. Tot acolo ajungi, doar ca mai repede. In final, nu poti fugi de ceea ce esti, nu poti nega cine esti, nu poti uita de unde ai plecat. Memoria te ajuta in timpuri negre sa regasesti malul pierdut si sa revii pe drumul tau. Experienta e piatra ta de temelie. Apa si focul. Simbolul tau divin. Tu esti.

   Tine minte. Esti aici singur, impreuna cu ceilalti. Evolutia ta depinde numai de tine si de capacitatile pe care ti le descoperi, cultivi si culegi. Poti avea o mie de ani dar daca mereu te intorci la aceleasi lucruri si persoane, degeaba. Timpul nu este esenta. Ce se intampla si ce faci, in acest timp, conteaza cel mai mult. 

   Dragostea sau ura sunt modalitati de a-ti umple timpul. Una duce intr-un loc si cealalta in alt loc. Alege intelept si nu regreta. Nimic nu este interzis. Si sub nicio forma, nimic nu este imposibil. Nu esti judecat de nimeni, doar de tine. Nu esti certat de nimeni, doar de tine. Nu raspunzi pentru nimeni, doar pe tine. Si nu traiesti si evoluezi pentru nimeni, doar pentru tine. 

   Fa ceea ce trebuie sa faci si mergi inainte cu sufletul. Viata este grea. Oribila uneori. Degeaba te gandesti la moarte ca la o solutie. Nu exista solutie. Doar sa traiesti si sa te astepti la ce e mai rau, sa fii pregatit pentru succes si sa fii dispus sa dai totul pentru binele tau. Iubeste-te. Intelege-te. Acorda-ti prezumtia de nevinovatie. Accepta cine esti.  Nimeni altcineva nu te poate gasii. Doar tu. Cauta-te. Niciodata nu e prea tarziu."

DDX

   " Plecase spre casa cu o furtuna de ganduri. Ganduri aparent bune dar cu tenta autodistructiva. Ceea ce ii facuse, nu era foarte grav dar se simtise ranit in ego si astfel, il durea de o mie de ori mai tare. Interesant cum ego-ul este mai important decat el insusi, dar asta este doar una dintre triliardele de probleme pe care le avea omul. Olivia ii spusese adevarul de nenumarate ori dar il si mintise de nenumarate ori. Relatia lor era extrem de ciudata. Bizara. Se minteau in continuu. Se certau. Se confesau. Se impacau. Se certau. Se minteau. Si tot asa. La infinit. Este drept ca organismul uman poate rezista unor forte si presiuni inimaginabil de mari dar totusi. Nici asa. Ciudatenia era si mai mare din cauza faptului ca, uneori, chiar dadeau impresia ca acest dute-vino psihologic le displace. Intr-adevar, oamenii au in general tendinte masochiste si sunt in stare sa se raneasca in conditii optime, atat fizic cat si psihic, suficient de mult ca sa hraneasca foamea uriasa pe care o resimte orgoliul. Ca orice foame, la un moment dat, se potoleste. Si cand se potoleste, intervine altceva. Si tot asa, intr-un cerc vicios, perfect si fara greseala. Cam toate relatiile ajung in acest punct si cam toate se termina prost sau foarte prost. "Orice regula are si exceptiile sale". Asta o sa afirme scumpii "pozitivisti" dar lumea a fost cinica si ipocrita, cu mult timp inainte sa se inventeze macar termenul de "pozitiv" , "optimist" etc. Cheia supravietuirii in aceasta lume absolut dementa este egoismul si ingrijirea sa. Suficient de egoist cat sa iti satisfaci nevoile si sa duci o viata de cat de cat fericita si sufiecient de minim altruist cat sa nu fi declarat de pretioasa societate, un sociopat. 

   Moderatia. Olivia intelesese pe deplin acest concept, il aplica in viata ei si asta desigur ca il deranja pe baiat. Ceea ce unii percep ca fiind "rautate" sau "raceala" poate fi de fapt un simplu mecanism de autoaparare impotriva prostilor sau a idiotilor. Ea, fiind femeie si cu mult mai dibace si inteligenta emotional decat el, il manipula si executa cum dorea, cand dorea si mai ales in ce moment dorea. Se folosea de orice defect sufletesc si il intoarcea in favoarea ei, astfel simtindu-se mereu in siguranta si ferita de pericolele unei eventuale suferinte psihice sau sufletesti. Un mod de viata, greu, dificil de acceptat, condamnat de unii reprezentanti de seama, cum ar fi parinti/prieteni dar extrem de util si la indemana unui om care desi a luat viata in brate ca pe copilul ei, care mai apoi a expectorat toata voma si mizeriile posibile, direct pe pieptu-i dulce si catifelat, a ales cinic si perfect nebuneste, sa dadaceasca acest copil, sa il ingrijeasca si mai ales, sa il iubeasca. Iar el...El nu era decat o victima colaterala a acestei relatii denaturate dintre o mama si un copil universal, denumit generic : "viata" . Trist, chiar tragic dar pentru Olivia si extrem de plictisitor. "