Aia e

   Zi sau noapte, iarna sau vara, mereu intampina probleme. Fie ca erau probleme pe plan profesional, fie ca erau pe plan sentimental, problemele in viata ei existau. Permanent. Uneori, avea impresia ca este bolnava sau ca o paste un mare pericol, din moment ce avea de trecut atat de multe obstacole. Insa nu renunta. Trecea prin zi, ajungea la capat. Apoi, din nou. Acelasi lucru. La infinit. Serviciu, pranz, serviciu, acasa, cina, o repriza de plans, perna moale, capul trist si greoi, o carte sau o brosura si apoi somn. In somn, paradoxal, era cea mai linistita. Putea sa fie in sfarsit, singura. Departe de toate problemele, departe de oameni, care o ranisera de mult prea multe ori, ca sa mai aiba vreo urma de incredere in ei. Era departe de realitate. Nu visa. Pur si simplu, zacea in tihna, un somn copilaresc. Pur. Aproape un ritual sacru care o readucea la viata, noapte de noapte, ca sa faca fata zilei ce avea sa vina. Si tot asa. Ani de zile. Ani buni. 

   Nu prea avea prieteni. Oamenii o faceau sa se simta ciudat si nici prea mare baza nu-si punea in ei, in general. Nu era ceva personal. Doar prea multe experiente neplacute cu oameni. Iubise un tip din Bucuresti. Il iubise de-a binelea. Cu certuri si imbratisari lungi si calduroase, de impacare. A fost frumos. N-a tinut. El a plecat si a parasit-o. Si nu a parasit-o in stilul clasic, fara sa spuna nimic, sa plece, asa, de nebun. Nu. Ii oferise ocazia sa il insoteasca cu el, sa fie impreuna si in locul in care el avea sa lucreze pentru o perioada lunga timp. A refuzat. Lipsa de incredere si teama de a fi ranita au facut-o sa ia aceasta decizie. Rationala dar grea. A suferit mult dupa el, cateva luni nu a avut liniste. Bine, liniste pentru ea insemna cateva minute de plans in minus, o noapte cu 10 minute mai lunga si o cafea mai putin amara in drum spre serviciu. 

  Iubirea. Este un lucru frumos. Insoreste oamenii. Le da un suflu nou, ii infrumuseteaza. Dar si cand dispare sau este inselata, transforma tot, in exact opusul a ceea ce intelegem prin frumos, linistit, pasnic, tandru sau copilaresc. Era obisnuita. Trecuse prin moarte si revenise. De nenumarate ori. Avea prietenie lunga cu moartea si tovarasie grea cu viata. Si poate, pana la urma, chiar o apasa o boala pe suflet.

Ole

   Cand adevarul este aflat, tot ce a fost inainte lui, numai conteaza. Valoarea momentelor antepuse aflarii lui, dispare, este absorbita. Maretia adevarului consta in simplitatea si banalitatea sa, dar ceea ce il face sa fie special, unic, este faptul ca un lucru atat de simplu, facil, poate sa atraga cu sine o multitudine de actiuni complexe si intortocheate.

   Minciuna, pe de alta parte, opusul adevarului care, in opinia mea nu este corecta pusa drept adversar al adevarului, are la baza, o motivatie. Fie frica, fie prostia, fie nevoia, fie pur si simplu dorinta de a fi necinstit cu ceilalti. Adevarul insa, nu este nici pe departe intr-atat de motivat si explicat pentru ca el rezuma gradual si concis, realitatea. Care, de cele mai multe ori, doare. Doare pentru ca exista, pentru ca fiinteaza in imprejurul nostru si ne poate atinge. Fizic sau spiritual. Replica celebra care spune ca 'adevarul te elibereaza' are un inteles ascuns precum si un subtext. Da, intr-adevar, adevarul te elibereaza, sufleteste, iti ia o greutate care te-a chinuit teribil din zona pieptului, starea permanenta de teama disparand subit. Dar adevarul te poate si incarcera, te poate izola, te poate aduce in stari si mai grave decat cele anterioare. Adevarul poate ucide dar adevarul poate da nastere si renaste, oameni, situatii sau eventual lumi. Inca nu se stie exact, care este calea cea dreapta, pentru ca daca s-ar sti nu am mai exista ca specie, dar ceea ce este concret si vizibil, palpabil, este ca lumea actuala si cea trecuta, caci, vremurile se schimba, mijloacele iar oamenii, nu, jonglam cu cele doua elemente, zi de zi, prin existenta noastra, ceea ce poate deveni la un moment dat, un lucur interesant dar totodata tragic. 

   Ne mintim ca o sa fie bine, ca nu o sa moara, ca o sa castige sau spunem adevarul brut, sec, in fata si ne dam jos astfel masca falsa, a incertidunii ducand acea persoana, situatie, circumstanta mai mult sau mai putin prelungita, dintr-un derizoriu fad intr-un real permanent si concis. Astfel, vietile ni se complica, datorita noua, bineinteles, aceasta manevra zilnica, adevar-minciuna, indiferent de tipul ei sau de ocazia ivita, poate duce la evenimente catastrofale pe plan personal sau la bucurii inimaginabile. Unii o fac din placere, altii din nestiinta. Nu conteaza mijlocul si nici scopul. Conteaza rezultatul. Intotdeauna rezultatul pentru ca el ne asteapta la final. Viata nu e dreapta, majoritatea oamenilor nu sunt cinstiti cu ei insisi dar apoi cu ceilalti, asa ca totul poate fi incadrat intr-o lupta permanenta, acerba, de supravietuire. Aceasta metafora a junglei este puternic contestata de pudibonderia caracteristica speciei, pledand pentru democratie si civilizatie virgina. Nu cred ca am ajuns unde am ajuns datorita corectidunii si curentului 'hippie' si nici ca iPhone 10S va vindeca omenirea de HIV sau ne va feri de asteoridul treapanat care va sa vie candva. Daca vie. 

   Asadar, fiecare decide ce face cu viata sa, ce minciuna sa creada, ce adevar sa ignore si este liber sa aleaga. Fiecare decizie atrage dupa sine consecinte, care pot fi bune sau rele. Surpriza si oarecum nedumerirea existentiala este aceasta nestiinta continua, urmarile putand fi doar estimate sau speculate. Viata e o lupta, ai curaj sau nu, existi deci trebuie cumva sa intri in joc. Altfel, totul este degeaba. Pentru tine.

Aroma

   Ar fi vrut sa plece. Din nou. Sa plece departe de lume, sa gaseasca un loc linistit si benefic pentru sufletul ei. Avea nevoie de o refacere. Prea multa suferinta, prea multe dezamagiri, prea multi oameni uitati si prea multa nebunie in viata ei. A iubit. A iubit mult. Cu patos, simplu, copilaresc, tandru si sincer. A iubit. Dar a pierdut. A pierdut tot ce avea mai de pret in viata. Si-a pierdut reperul, si-a pierdut scopul. Finalitatea disparuse, viitorul era fad, mai incert decat de obicei si trecutul era din ce in ce mai prezent. Simtea un miros tonic, puternic usor intepator. Iarna. 

   Soarele apune mai repede si este din ce in ce mai rece. Sufletul ei resimtea pana si aceasta schimbare, ca un semn al pierzaniei si cauta din ce in ce mai agitata o cale de a scapa, de a termina. Intr-un fel sau altul. Dar nu stia exact cum si ce sa faca, Nu voia oameni in preajma ei. Oamenii au ranit-o foarte mult si in mare parte, oamenii sunt de vina de situatia in care a ajuns. Asa ca, nu oameni dorea. Dorea altceva. Ceva mai mult. Nici dragoste sau afectiune amicala. Lucruri simpliste, care se pot transforma in catastrofe fatale. Cauta. Si cauta. Inca mai cauta.

Abis

   " Numai soarele o mai putea salva. Numai lumina calda si rece a diminetii, o putea readuce la viata. Zacea intinsa pe spate, pe o suprafata dura, aspra, ce-i strapungea cu aschii de gheata toata sira spinarii. Nu murise. Nici mult numai avea, dar nu murise. Viata salasuia inca in sufletul ei. Desi, spera si isi dorea cu ardoare sa fie un vis, din care sa nu se mai trezeasca niciodata. Sa stea intinsa, mereu. Sa fie martora la facerea, refacerea si distrugerea lumii. Voia sa ia parte, dar doar cu trupul si nu cu sufletul.Insa, nu era un vis. Cu siguranta, nu era un vis. "

Oare

" O apucase un gand ciudat, de a parasi orasul pentru cateva zile. Mintea ii statea intr-un singur loc. Cu greu reusea, printre valurile absurde ale mintii sale, in goana catre un raspuns, sa depaseasca cu succes, necesitatile si cerintele cotidiene. Simtea o presiune, ceva mai mult decat strans dar aproape suportabil, insa deranjul cel mai mare pleca din starea de nemultumire constanta. Nu era fericita. Adevarul o macina crunt, o toca marunt, marunt pe creier si suflet. Aceasta nefericire insa, isi avea roadele in propriile sale actiuni. Decizii proaste, pripite, alegerei facute strict la cheremul impulsului emotional, primitiv, vicii care mai de care mai daunatoare pentru trup si suflet, mintea fiind lasata de izbeliste, intr-un colt restrans al personalitatii sale, tulburata de unduielile aspre si reci, ale nefericitului suflet. Starea de panica inca nu ajunsese. Dar si ea stia, ca numai e mult pana departe. Si, ca, de fapt, singurul vinovat pentru ceea ce traieste acum, este ea. Acest fapt, cunoscut si perceput de ea ca atare, era, de fapt, chinuiala cea mai mare. Dorea, ca orice om naiv si tacut in sinea sa, departe de zumzetul violent al societatii moderne, sa dea timpul inapoi. Meh. De am putea realiza cu totii aceasta minune, ce ar mai fi. Nu se stie. Insa ea cade, incet, incet in negura pustiirii, usor, insolitarea, senzatia de 'neapartenenta' creand in jurul ei un balon rezistent dar totodata fragil, un balon al singuratatii. Dorea sa fie bine, dorea sa fie fericita. Ca toti ceilalti. Nu gasea tel mai mare decat fericirea si bunastarea propriei vieti si spirit. Se hranea cu sperante, cu vise (unele dintre ele, desarte) , traia de pe o zi pe alta. Sufleteste vorbind. Material, avea tot ce isi putea dori. Inteligenta si simtul practic al muncii au ajutat-o mereu, sa fie un om util si productiv, fapt ce i-a adus intotdeauna prosperitate si succes pe plan profesional. Insa nu e de ajuns. Lumea se cumpara cu bani dar nu e facuta din bani. Dorea mai mult. Dorea sa fie fericita. Probabil, ca nici nu este posibil ceea ce isi dorea, dar la asta nici nu avea in gand sa se gandeasca. Dorea fericirea mai mult ca orice. Fericirea. Acest tarm indepartat de noi, ca o bucata de pamant in zare, vazuta de un marinar flamand de iarba si natura, satul de mare si albastru, nimeni nu a ajuns pana acolo. Toti suntem nesatuli, niciodata satisfacuti. Vrem mai mult, mai mult, mai mult. Zi de zi. Traim pentru asta, ne gandim la asta. La fel si A. Respira cu un scop. Exista cu un scop. Amaraciunea necunoscutului, o chinuia pe biata fata, ca un miel inainte de ultimul clopot si nu reusea nicicum sa scape din aceasta inchisoare a gandurilor. Dorea un singur lucru. Sa fie fericita. Dar oare, merita acest lucru ? "

A

   Destinele noastre sunt legate, interconectate, evenimentele ce survin în viața cotidiană fiind rezultatul acestei legături și efectele sale devenind cauze.
 A. știa acest lucru, înțelegea și nu o impresiona deloc, acest 'miracol' al vieții. Probabil că suferința și banalitatea propriei existențe, a determinat în interiorul său, această perspectivă. Descurajată fiind, de opacitatea cotidianului, nimic nu-i mai ajungea la suflet, nici măcar o zi frumoasă de vară. Ferm convinsă, pînă în rărunchii rațiunii personale, că destinul său este banal și deloc special, aceasta se autocompătimea, trăia într-o continuă stare de platitudine spirituală, încat, nu-i mai păsa. Atît de dezamăgită de oameni si de această lume, care dupa parerea sa, 'nu merita sa vada rasaritul soarelui, din cauza a ceea ce este si creeaza aceasta lume' , A. s-a retras adanc in sine, luand cu ea totul si inchizand orice cale, orice usa care i-ar putea aduce vulnerabilitate, contact cu lumea periculoasa a exteriorului.

   O insula a sufeltului, nepatata de meandrele negricioase ale unei societati lacome, egoiste si interesata doar de material, mai spera, mai avea puterea sa creada ca, niciun destin nu e de prisos, ca fiecare are rolul sau in continuarea existentei. A. insa refuza cu ardoare si apropia se supunea la o forma de tortura psihica si sentimentala, cu fiecare zi care trecea. Apasarea si greutatea din piept, erau din ce in ce mai proeminente. A. refuza sa inteleaga, A. refuza sa accepte, A. refuza viata.