A

   Destinele noastre sunt legate, interconectate, evenimentele ce survin în viața cotidiană fiind rezultatul acestei legături și efectele sale devenind cauze.
 A. știa acest lucru, înțelegea și nu o impresiona deloc, acest 'miracol' al vieții. Probabil că suferința și banalitatea propriei existențe, a determinat în interiorul său, această perspectivă. Descurajată fiind, de opacitatea cotidianului, nimic nu-i mai ajungea la suflet, nici măcar o zi frumoasă de vară. Ferm convinsă, pînă în rărunchii rațiunii personale, că destinul său este banal și deloc special, aceasta se autocompătimea, trăia într-o continuă stare de platitudine spirituală, încat, nu-i mai păsa. Atît de dezamăgită de oameni si de această lume, care dupa parerea sa, 'nu merita sa vada rasaritul soarelui, din cauza a ceea ce este si creeaza aceasta lume' , A. s-a retras adanc in sine, luand cu ea totul si inchizand orice cale, orice usa care i-ar putea aduce vulnerabilitate, contact cu lumea periculoasa a exteriorului.

   O insula a sufeltului, nepatata de meandrele negricioase ale unei societati lacome, egoiste si interesata doar de material, mai spera, mai avea puterea sa creada ca, niciun destin nu e de prisos, ca fiecare are rolul sau in continuarea existentei. A. insa refuza cu ardoare si apropia se supunea la o forma de tortura psihica si sentimentala, cu fiecare zi care trecea. Apasarea si greutatea din piept, erau din ce in ce mai proeminente. A. refuza sa inteleaga, A. refuza sa accepte, A. refuza viata.