Ar fi vrut sa plece. Din nou. Sa plece departe de lume, sa gaseasca un loc linistit si benefic pentru sufletul ei. Avea nevoie de o refacere. Prea multa suferinta, prea multe dezamagiri, prea multi oameni uitati si prea multa nebunie in viata ei. A iubit. A iubit mult. Cu patos, simplu, copilaresc, tandru si sincer. A iubit. Dar a pierdut. A pierdut tot ce avea mai de pret in viata. Si-a pierdut reperul, si-a pierdut scopul. Finalitatea disparuse, viitorul era fad, mai incert decat de obicei si trecutul era din ce in ce mai prezent. Simtea un miros tonic, puternic usor intepator. Iarna.
Soarele apune mai repede si este din ce in ce mai rece. Sufletul ei resimtea pana si aceasta schimbare, ca un semn al pierzaniei si cauta din ce in ce mai agitata o cale de a scapa, de a termina. Intr-un fel sau altul. Dar nu stia exact cum si ce sa faca, Nu voia oameni in preajma ei. Oamenii au ranit-o foarte mult si in mare parte, oamenii sunt de vina de situatia in care a ajuns. Asa ca, nu oameni dorea. Dorea altceva. Ceva mai mult. Nici dragoste sau afectiune amicala. Lucruri simpliste, care se pot transforma in catastrofe fatale. Cauta. Si cauta. Inca mai cauta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu