Oare

" O apucase un gand ciudat, de a parasi orasul pentru cateva zile. Mintea ii statea intr-un singur loc. Cu greu reusea, printre valurile absurde ale mintii sale, in goana catre un raspuns, sa depaseasca cu succes, necesitatile si cerintele cotidiene. Simtea o presiune, ceva mai mult decat strans dar aproape suportabil, insa deranjul cel mai mare pleca din starea de nemultumire constanta. Nu era fericita. Adevarul o macina crunt, o toca marunt, marunt pe creier si suflet. Aceasta nefericire insa, isi avea roadele in propriile sale actiuni. Decizii proaste, pripite, alegerei facute strict la cheremul impulsului emotional, primitiv, vicii care mai de care mai daunatoare pentru trup si suflet, mintea fiind lasata de izbeliste, intr-un colt restrans al personalitatii sale, tulburata de unduielile aspre si reci, ale nefericitului suflet. Starea de panica inca nu ajunsese. Dar si ea stia, ca numai e mult pana departe. Si, ca, de fapt, singurul vinovat pentru ceea ce traieste acum, este ea. Acest fapt, cunoscut si perceput de ea ca atare, era, de fapt, chinuiala cea mai mare. Dorea, ca orice om naiv si tacut in sinea sa, departe de zumzetul violent al societatii moderne, sa dea timpul inapoi. Meh. De am putea realiza cu totii aceasta minune, ce ar mai fi. Nu se stie. Insa ea cade, incet, incet in negura pustiirii, usor, insolitarea, senzatia de 'neapartenenta' creand in jurul ei un balon rezistent dar totodata fragil, un balon al singuratatii. Dorea sa fie bine, dorea sa fie fericita. Ca toti ceilalti. Nu gasea tel mai mare decat fericirea si bunastarea propriei vieti si spirit. Se hranea cu sperante, cu vise (unele dintre ele, desarte) , traia de pe o zi pe alta. Sufleteste vorbind. Material, avea tot ce isi putea dori. Inteligenta si simtul practic al muncii au ajutat-o mereu, sa fie un om util si productiv, fapt ce i-a adus intotdeauna prosperitate si succes pe plan profesional. Insa nu e de ajuns. Lumea se cumpara cu bani dar nu e facuta din bani. Dorea mai mult. Dorea sa fie fericita. Probabil, ca nici nu este posibil ceea ce isi dorea, dar la asta nici nu avea in gand sa se gandeasca. Dorea fericirea mai mult ca orice. Fericirea. Acest tarm indepartat de noi, ca o bucata de pamant in zare, vazuta de un marinar flamand de iarba si natura, satul de mare si albastru, nimeni nu a ajuns pana acolo. Toti suntem nesatuli, niciodata satisfacuti. Vrem mai mult, mai mult, mai mult. Zi de zi. Traim pentru asta, ne gandim la asta. La fel si A. Respira cu un scop. Exista cu un scop. Amaraciunea necunoscutului, o chinuia pe biata fata, ca un miel inainte de ultimul clopot si nu reusea nicicum sa scape din aceasta inchisoare a gandurilor. Dorea un singur lucru. Sa fie fericita. Dar oare, merita acest lucru ? "