Fata din randul trei

   "Am iubit-o. Mult. Foarte mult. 

   Totdeauna a fost un suflet rece, distant, aproape static in propriul sine, cu manifestari putine si precare, dar am iubit aceasta distanta. Am iubit ceea ce creease in mine, omul care ma facuse si persoana in care ma transformam cand eram in preajma ei. Imi crease un alter ego, cu mult mai bun decat mine si imi placea, ma simteam mai natural, mai capabil cand imbracam haina acestui alter ego. Si de aici s-a produs si prapastia. Ruptura din mine. Alter ego-ul fiind o constructie sintetica, falsa, dar nu imaginara, a cedat. Viata nu mi-a permis sa incalc regulile. Pot fi o singura persoana, niciodata doua in acelasi timp sau in momente diferite. Am uitat. Din dragoste, uiti. Uiti foarte multe si foarte multi. Toate compromisurile, eforturile, toate greutatile, toate lucrurile par mai usoare in doi, in cuplu. Subliniez, PAR, mai usoare. Asta nu inseamna ca si sunt. Aceasta aparenta este teribil de periculoasa pentru ca este extrem de fragila. Nu poti cunoaste niciodata un om pe deplin pentru ca el nu reuseste sa se cunoasca pe sine. Si asta nu pentru ca ar fi incapabil, ci pentru ca omul de ieri nu mai este la fel cu cel de azi sau de maine. Eu am stiut acest fapt, am ignorat cunoasterea proprie pentru ca de multe ori cand ma uit in oglinda, nu imi place ce vad si prefer sa ignor decat sa ma lupt. Dar cand eram impreuna, aveam un alt motiv pentru care sa ma ignor. Aveam o alta distractie. Si era de natura sentimentala. Sentimentele sunt foarte puternice, indiferent de natura lor. Energiile ce le insotesc sunt incredibile si pot avea efecte uriase asupra sufletului si implicit a persoanei. Asadar, aveam o patura pe mine. Imi era foarte bine. Nu aveam nevoie de nimic altceva. Si aici, a fost momentul zero. Punctul in care drumurile s-au despartit, apele s-au imprastiat. Dragostea devenise drog. Medicament pentru propria persoana. Stiu, suna ciudat si cu tenta egoista, dar nu era deloc asa. Eram si sunt un om bolnav din toate punctele de vedere, cu suficient de multe probleme cat sa ma agat de orice in drumul meu. 

   Aveam extrem de multa nevoie de cineva care sa ma inteleaga, sa imi accepte problemele si nu incerce sa ma vindece, asta fiind o decizie strict personala. Sa ma asculte si sa inteleaga ca unele probleme pur si simplu nu au rezolvare si ca trebuie sa gasesti o modalitate sa traiesti cu ele. Dragostea sincera este aratata, nu doar spusa pe gura intr-un mesaj sau pe banca in parc. Dragostea este un stil de viata. Un mod de a trai. O parte din tine. Dar dragostea exista numai in doi. In cuplu. Si cand unul pleaca, celalalt ramane. Apoi, se declanseaza o serie de evenimente despre care nimeni nu doreste sa vorbeasca pentru ca de departe sunt printre cele mai odioase stari pe care le poate experimenta, suporta, trai un suflet de om. Teribil. Si totul, pornind din dragoste... Merita? "

M

   Ma gandesc la "trecut" cu o oarecare teama. Nu pentru ca face parte dintr-o zona in care nu mai pot ajunge si nimeni nu mai poate, nu. Ma gandesc cu teama ca nu am remarcat ce era de remarcat, ca ceea ce am trait a fost pur si simplu in scopul "trairii", ca viitorul va fi acelasi si acelasi si acelasi. Stiu ce inseamna durerea. Stiu ce inseamna sa iti fie dor. Stiu. Imi este dor si ma doare, dar viata uneori se imparte intre trecut si prezent. Ceea ce poti face, ceea ce poti schimba si ceea ce nu. Este adevarat ca dragostea este un mecanism unic care reuseste sa schimbe oameni. Scoate in lumina tot ce este mai bun din noi. Dragostea este o stare de spirit, o trasatura de caracter, o atitudine si o haina. Nu stiu daca "am iubit". Nu stiu ce inseamna sa stii asta, ca un fapt concret. Habar n-am. Si nici nu sunt sigur ca ma intereseaza. Dar daca imi este dor de ceva si nu pronunt si de "cineva" pentru ca ar complica si mai mult lucrurile, imi este dor, pur si simplu, cred ca, a insemnat ceva. Am fost un om. Am simtit. Am trait. Asta stiu sigur pentru ca in fond, de mine imi este dor. De "mine" de atunci. Ea este plecata de mult. A plecat, parte din cauza mea, partea din cauza ei. Pentru ca atunci cand exista cauze, inceteaza sa mai existe "noi". Amintirile cele mai frumoase sunt cele mai dureroase. Pentru ca ele sunt mereu prezente acolo, undeva, ies la iveala in orice clipa, pentru ca inima va tanji mereu dupa frumos. Dar asta este teribil de dureros. E un paradox al lumii in care traim si acest paradox in sine, este frumos. A fost, este si va fi frumos. 

   Frumos.

Scream

   "Era nervos. Nervos si scarbit in acelasi timp. Nu realiza ca ceea ce i se intampla este cu adevarat, adevarat. Traia intr-o semirealitate dominata de furie. Nu stia. Nu stia incotro sa o apuce. Nu stia ce sa faca. Parca tot capul, mintea, sufletul, calcaiele, mainile si ochii i se blocasera. Ramasese pentru o secunda, suspendat in timp. Plecase. Dupa atatia ani, a regasit puterea si disperarea, sa plece. Isi racise sangele, ascutise inima si reusi sa il doboare. Nenorocitul. In zadar. 

   Totul a fost in zadar. Zacea trist, jalnic in balta de sange care ii inmuiase si ultimul colt din orgoliu. Era terminat, mancat, ars si reciclat. Cel mai tare il topea gandul ca tot ceea ce i se intamplase, era din propria lui vina. El. El a calcat in picioare, s-a sters, a mers mai departe ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Credea ca nimeni nu vede, ca nimeni nu aude. Dar ea a vazut. A auzit. Si mai ales, a simtit. Totul se plateste. Moneda nu conteaza. Nu exista. Plata, insa, exista si va exista mereu. Acum era timpul. Ii venise timpul. Niciun dumnezeu, niciun loz in plic, nimeni si nimic nu o mai poate intoarce inapoi pentru ca gasit brate calduroase, o inima deschisa si un om. Ea a gasit. Ceea ce cauta, probabil ca a gasit. Soarta lui a ramas incerta si, destinul il orbise. Stia intr-un fel ca asta a trebuit sa traiasca. Ca a fost un necesar. Stia ca nu poti pretui binele fara sa cunosti raul si ca nu poti sti ce inseamna viata fara sa mori. Macar o data. El murise. Ea inviase. Au murit unul pentru altul. Au renascut. Pentru ca, a fost si au avut impreuna, o dragoste. O dragoste adevarata. Din viata se naste moarte si invers. Pentru ca asa e dragostea. Atotputernica."

Her

   Nu pot sa vorbesc despre despartire pentru ca e ca si cum as vorbi despre iad. E un loc inchis, negru, uscat, inhibat, despre care nimeni nu doreste sa auda dar e un loc pe care toti suntem, la un moment dat, nevoiti sa il traversam. Este dificil sa vorbesc despre un loc in care se moare, totul se scufunda in neant si devine parte din aer. Dispare.

   Intr-o lume in care nu mai exista oameni, ci cifre, nu mai exista vise, ci interese, nu mai exista dorinta, ci invidie, este normal sa apara si sa se intretina astfel de locuri oribile pentru orice om care stie si traieste intru totul in aceasta viata doar din dragostea pentru frumos, pentru oameni. Caci asta inseamna viata. Asadar, intr-o lume in care animalele predomina si omul se afla in minoritate, regretele nu exista, iubirea se regaseste simplu inscrisa pe o bancnota si viata este numarata in secunde, minute si ore. Orice ai face, e greu sa treci peste si sa accepti ca nu ai cum sa schimbi un sistem intrat in sangele majoritatii si practic, esti constrans, blocat sau nu, aici, in jungla cu restul vietatilor care ca orice vietate lipsita de orice urma de minte sau suflet, lupta exclusiv pentru supravietuire. Nimic mai mult.

Emotii

   Tot ce avem. 

   Emotii. Destule ca sa ne ridice si destule ca sa ne omoare. Fizic, esti capabil sa rezisti cat de cat. Psihic, depinde de tine si personalitatea ta. Emotional, insa, e mai complicat. E greu sa dormi si sa traiesti, in general, zilele, fiind apasat de emotii. Pozitive sau negative. Nu conteaza. Greul este identic doar ca difera in fundamentul sau. Altfel gandesti cand te bucuri si altfel cand suferi. Cantitativ, e acelasi lucru. Esential, nu. 

   Iubesti. Orice ar fi. Important este ca iubesti. Fiindca esti baiat, iubesti o fata. Iubesti sclipirea din ochii ei sau iubesti pur si simplu, parfumul pe care il lasa sufletul ei pe tine. Iubesti ceea ce este sau cine este. Iubesti ce face. Iubesti cum doarme si mai ales cum traieste. Iubesti persoana intru totul si iubesti mai ales, ceea ce este si nu ceea ce ar putea fi. Traiesti acum, asadar iubesti acum. O iubesti pe ea. Te iubesti si pe tine, caci asta e foarte important. Aprecierea personala vine in raport cu asteptarile tale de la cei din jur si, in special, de la persoana iubita. Caci iubirea nu este numai despre sentimente. Este si despre viata. Si viata e lunga, complicata si plina de neasteptat. Cam asta inseamna viata. Certuri, tipete, lacrimi si rasete blajine pline de fericire, asta este viata. Iubeste-te pe tine ca sa poti iubi. Pe altcineva. 

   Noi suntem emotii. Iubeste sau uraste. Nu exista alta cale. Altfel esti mort. Si sa fii mort, nu e treaba usoara. Incearca sa traiesti intai. Iubeste.

Homeland

    "Nimeni, niciodata nu va putea sa iti ia demnitatea. Sufletul tau, amintirile tale, iubirile si supararile tale, trairile si regretele, nimeni nu le va putea. Ele sunt experienta ta si dovada ca ai trait si trecut prin aceasta lume. Oricat ar fi de greu sa mergi inainte, drumul are aceasta directie si oricat de odios, taios si chiar ucigator se simte, este necesar si imperativ, sa mergi inainte. Inapoi poti privi din cand in cand, pentru alinare si confort sentimental dar suficient de putin cat sa eviti sa trezesti contraziceri interioare sau sa deschizi rani. 

   Pasii grabiti nu iti grabesc viata. Si nici timpul. Iti grabesc destinul. Tot acolo ajungi, doar ca mai repede. In final, nu poti fugi de ceea ce esti, nu poti nega cine esti, nu poti uita de unde ai plecat. Memoria te ajuta in timpuri negre sa regasesti malul pierdut si sa revii pe drumul tau. Experienta e piatra ta de temelie. Apa si focul. Simbolul tau divin. Tu esti.

   Tine minte. Esti aici singur, impreuna cu ceilalti. Evolutia ta depinde numai de tine si de capacitatile pe care ti le descoperi, cultivi si culegi. Poti avea o mie de ani dar daca mereu te intorci la aceleasi lucruri si persoane, degeaba. Timpul nu este esenta. Ce se intampla si ce faci, in acest timp, conteaza cel mai mult. 

   Dragostea sau ura sunt modalitati de a-ti umple timpul. Una duce intr-un loc si cealalta in alt loc. Alege intelept si nu regreta. Nimic nu este interzis. Si sub nicio forma, nimic nu este imposibil. Nu esti judecat de nimeni, doar de tine. Nu esti certat de nimeni, doar de tine. Nu raspunzi pentru nimeni, doar pe tine. Si nu traiesti si evoluezi pentru nimeni, doar pentru tine. 

   Fa ceea ce trebuie sa faci si mergi inainte cu sufletul. Viata este grea. Oribila uneori. Degeaba te gandesti la moarte ca la o solutie. Nu exista solutie. Doar sa traiesti si sa te astepti la ce e mai rau, sa fii pregatit pentru succes si sa fii dispus sa dai totul pentru binele tau. Iubeste-te. Intelege-te. Acorda-ti prezumtia de nevinovatie. Accepta cine esti.  Nimeni altcineva nu te poate gasii. Doar tu. Cauta-te. Niciodata nu e prea tarziu."

DDX

   " Plecase spre casa cu o furtuna de ganduri. Ganduri aparent bune dar cu tenta autodistructiva. Ceea ce ii facuse, nu era foarte grav dar se simtise ranit in ego si astfel, il durea de o mie de ori mai tare. Interesant cum ego-ul este mai important decat el insusi, dar asta este doar una dintre triliardele de probleme pe care le avea omul. Olivia ii spusese adevarul de nenumarate ori dar il si mintise de nenumarate ori. Relatia lor era extrem de ciudata. Bizara. Se minteau in continuu. Se certau. Se confesau. Se impacau. Se certau. Se minteau. Si tot asa. La infinit. Este drept ca organismul uman poate rezista unor forte si presiuni inimaginabil de mari dar totusi. Nici asa. Ciudatenia era si mai mare din cauza faptului ca, uneori, chiar dadeau impresia ca acest dute-vino psihologic le displace. Intr-adevar, oamenii au in general tendinte masochiste si sunt in stare sa se raneasca in conditii optime, atat fizic cat si psihic, suficient de mult ca sa hraneasca foamea uriasa pe care o resimte orgoliul. Ca orice foame, la un moment dat, se potoleste. Si cand se potoleste, intervine altceva. Si tot asa, intr-un cerc vicios, perfect si fara greseala. Cam toate relatiile ajung in acest punct si cam toate se termina prost sau foarte prost. "Orice regula are si exceptiile sale". Asta o sa afirme scumpii "pozitivisti" dar lumea a fost cinica si ipocrita, cu mult timp inainte sa se inventeze macar termenul de "pozitiv" , "optimist" etc. Cheia supravietuirii in aceasta lume absolut dementa este egoismul si ingrijirea sa. Suficient de egoist cat sa iti satisfaci nevoile si sa duci o viata de cat de cat fericita si sufiecient de minim altruist cat sa nu fi declarat de pretioasa societate, un sociopat. 

   Moderatia. Olivia intelesese pe deplin acest concept, il aplica in viata ei si asta desigur ca il deranja pe baiat. Ceea ce unii percep ca fiind "rautate" sau "raceala" poate fi de fapt un simplu mecanism de autoaparare impotriva prostilor sau a idiotilor. Ea, fiind femeie si cu mult mai dibace si inteligenta emotional decat el, il manipula si executa cum dorea, cand dorea si mai ales in ce moment dorea. Se folosea de orice defect sufletesc si il intoarcea in favoarea ei, astfel simtindu-se mereu in siguranta si ferita de pericolele unei eventuale suferinte psihice sau sufletesti. Un mod de viata, greu, dificil de acceptat, condamnat de unii reprezentanti de seama, cum ar fi parinti/prieteni dar extrem de util si la indemana unui om care desi a luat viata in brate ca pe copilul ei, care mai apoi a expectorat toata voma si mizeriile posibile, direct pe pieptu-i dulce si catifelat, a ales cinic si perfect nebuneste, sa dadaceasca acest copil, sa il ingrijeasca si mai ales, sa il iubeasca. Iar el...El nu era decat o victima colaterala a acestei relatii denaturate dintre o mama si un copil universal, denumit generic : "viata" . Trist, chiar tragic dar pentru Olivia si extrem de plictisitor. "

Caesar

   Despre dragoste, se poate vorbi o perioada destul de mare, de timp fara sa se ajunga la vreo concluzie anume. In general, cam toata lumea se intreaba ce este, de unde vine, de ce simtitm sau ce facem cand nu ne este impartasita. La fel de general, se pot da o gramada de raspunsuri mai mult sau mai putin, valabile. Cert este ca toti la un moment dat, intr-un anume punct al vietii, fie ca mai tarziu in viata am devenit criminali in serie sau deopotriva, oameni dedicati oamenilor, am trecut prin dragoste. Interesant este ca dragostea are un impact atat emotional, asupra sufletului cat si psihic. Ceea ce este si mai interesant este faptul ca are un impact atat de puternic incat poate influenta categoric si decisiv unele decizii din viata noastra. Decizii care ne altereaza si poate chiar deviaza cursul vietii de pana atunci. Poate fi de bine. Poate fi de rau. Dragostea uneori ucide. Este o forta deosebita in Univers, forta ce poate fi folosita atat in scopul binelui cat si cel al raului.

   Importanta ei o acordam dupa considerente personale. Unii traiesc prin si pentru dragoste. Altii incearca sa o evite din cauza unor experiente anterioare, neplacute. Restul, pur si simplu nu o inteleg. Personal, nu cred ca este nimic de inteles pentru ca nu suntem miezul din dodoasca, ca sa putem gasi o explicatie pentru absolut orice. Unele lucruri trebuiesc traite. Si atat. Fara explicatii. Fara motive. Fara intelegere critica, rationala. Dragostea este ca si magia. Daca este explicata, devine banala, plictistoare. Oamenii au nevoie de extraordinar, de inexplicabil. Fabulosul este parte din aceasta lume si vajaie capul oamenilor cu mii de intrebari dar asta pune in miscare tot ceea ce inseamna suflet, viata, respiratie umana. Sentimente. Emotii. Trairi si senzatii. Oamenii cauta sistemic, o explicatie pentru orice, uitand practic esenta lucrurilor si se arunca in aceasta cautare iluzorie catre un scop infim mai mic raportat la dimensiunile si varietatile acestei lumi. Posibilitati si oportunitati. 

   Pur si simplu, trebuie sa inveti, sa mergi mai departe. Sa lasi in urma trecutul. Ceea ce a fost, a fost. Ceea ce s-a intamplat, s-a intamplat. Sunt inutile si stupide dar perfect umane si de inteles, intrebarile ce ar fi fost daca, cum ar fi fost daca etc. E greu sa treci peste o chestiune pe care nu o intelegi dar las-o asa, neinteleasa. Poate nu trebuie sa o intelegi. S-a intamplat. Ai supravietuit? Mergi mai departe. Explicatiile, chiar daca le primesti, pot ele schimba rezultatul? Nu. Cu siguranta, nu. Asadar, de ce sa pierzi o gramada de timp, cu intrebari fara de folos in loc sa traiesti in continuare si sa te bucuri de ceea ce ai, lasand in urma ceea ce nu ai sau ai fi vrut sa ai. Intotdeauna, dar intotdeauna pentru noi este mai important ceea ce nu avem, in loc de ceea ce avem. Sunt absolut convins ca lumea ar fi fost un loc putin mai bun fata de ceea ce este acum, daca oamenii s-ar fi gandit si ar aprecia ceea ce au. Ceea ce nu au, nu au. Si totusi, este fascinant cum irosesti timp contempland la ceva ce nu deti sau simti, in loc sa faci in acest timp tot ce tine de persoana si spritiul tau, sa obtii acel lucru. Este greu sa treci peste moarte, peste evenimente tragice chiar si peste boli sau despartiri dar este esential sa mergi mai departe. Fie ca vrei, ca nu vrei, sensul tau catre inainte este si faptul ca alegi sa ramai blocat pe loc, crezand ca astfel se vor repara sau reintoarce anumite lucruri, persoane, in viata ta este o iluzie, pentru ca lumea se invarte si fara tine, asftel este in detrimentul tau. Trecutul este trecut. Si sincer, sunt atat de multe chestii interesante si minunate in aceasta lume, care nu trebuiesc ratate in schimbul unui trecut pe care orice ai face, nu il poti schimba. Pur si simplu. Mergi inainte.

Aaliyah

   Când iti intalnesti intr-adevar destinul si simti ca tot ceea ce ti se intampla are un sens, un inteles si ca duce catre ceva, atunci poti spune ca ai ajuns in punctul de maxima tensiune din viata ta si de aici incolo, numai poti gresi. Si ceea ce este cu adevarat interesant, este ca nici pana atunci nu ai gresit. Ai fost condus catre punctul in care intelegi tot. Ai evadat din umbra si confuzie si ai ajuns acolo. De fapt, ai stiut intotdeauna, cine esti, ce ai de facut, de unde esti si incotro mergi dar mintea a fost in contradictie cu sufletul, fapt ce creeaza stari de confuzie bizara si de neinteles. Si mai apoi, chiar de vei gresi si ti se va parea o problema, va fi o problema pentru ca asa trebuie sa fie. De aici vine si vorba ca iti este dat cat poti sa duci. Care desigur a fost alterata si modificata intre timp de niste oameni "buni" care au pus la cale lumea moderna, intrucat nu ti-a fost dat de catre cineva anume, zeu, semizeu, sau alta entitate superioara. Ti-ai dat tu singur. Si tu singur cand te nasti, uiti ce ti-ai dat tocmai pentru a putea duce la indeplinire scopurile pe care tu ti le-ai impus inaintea materializarii in aceasta lume. Scopul final, unic fiind evolutia. Daca am sti de la inceput ce trebuie sa facem, unde sa mergem si pe cine sa intalnim, viata ar fi anosta si lipsita de sens. Si cum minunatul "dar" al vietii, trebuie sa fie minunat si plin de bucurie, nu poate fi plictistor. Sigur ca nu.
   Destinul lucreaza prin tine, pentru tine. Destinul este un plan. O schema, calculata si definita intre niste limite pe care le atingi de-a lungul vietii. Nu poti schimba destinul. Nu il poti altera. Nu il poti ataca. Sub nicio forma. Este un motiv pentru care nu ne putem intoarce in timp. Experienta liniara, unidirectionala a timpului, ne-a fost atribuita datorita unor motive. Clare. Si destul de evidente. Intotdeauna, ce a fost, a fost si asa va ramane. Nu poti schimba, orice ai face. Nimic nu se poate schimba. Motivele pentru care nu poti face asta sunt simple. Asa se mentine echilibrul. Asa functioneaza Universul si asa poate continua. Desigur ca oricine s-ar intoarce inapoi sa isi salveze cainele, mama sau sa parieze pe oaresce echipa sa se imbogateasca sau chiar sa omoare pe cineva. Triliarde de motive si dorinte pentru care un om, s-ar intoarce inapoi in timp. Si astfel s-ar altera linia temporala, s-ar deschide seturi noi de probabilitati, lanturi de evenimente, necontrolabile. Universului nu ii place sa stea in lipsa de control si tocmai de asta, nu putem calatori inapoi in timp. Pentru ca omul este o fiinta stupida. Si stupizenia lui ar putea pune capat a milioane de ani de evolutie si progres biologic.

   Asadar, timpul nu poate fi perturbat pentru ca perceptia noastra asupra lui, aici, este unidirectionala si suntem mult prea micuti ca specie ca sa fim lasati la joaca cu astfel de chestiuni care ar putea periclita existenta unui Univers intreg. Ceea ce a fost, a fost. Ceea ce va fi, va fi. Prezentul este irelevant. Este neutru. Singurul care este permanent dinamic este trecutul si viitorul. Se desfasoara. Deodata cu secundele. Numai pune la indoiala tot ceea ce ti se intampla pentru ca este inutil. Traiesti ceea ce trebuie sa traiesti. Intelegi ceea ce trebuie sa intelegi si mai ales, faci ceea ce trebuie sa faci. Pur si simplu, mergi de-a dreptul cu asta, inainte si poate, cine stie, candva, intr-o alta etapa a evolutiei spirituale ti se va permite sa mergi si inapoi. Daca nu sa repari ceva, poate sa fii martor la ceva extraordinar. Numai tu poti stii asta. Numai tu poti simti. 

   Traim impreuna, dar murim singuri.

Kate

   Motivul pentru care unii dintre noi, ocazional, ne simtim tristi sau usor deprimati, este pentru ca ne-am ratacit. Personal, gasesc un astfel de moment, de "ratacire" ca un bun prilej de explorare si identificare a unor limite interioare. Desigur, ca acest proces nu este deloc usor cu atat mai putin, placut dar il consider deosebit de necesar. 

   Deseori, in viata, intampin momente de abundenta sufleteasca si chiar euforie. Asa-zisa, fericire. Dar tot cam la fel de des, poate chiar mai des, intampin si momente de intuneric total. De intepenire. Intrucat nu sunt un om al societatii si considerentele personale fata de societatea moderna, actuala, nu sunt tocmai pozitive, exclud posibilitatea unor cauze exterioare. Cred si sunt absolut convins, ca aici, acum si maine, viata mea, a ta, a lui, ale noastre, tuturor, depind exclusiv, referitor la circuitul si traseul ei, de noi, de deciziile noastre, de alegerile noastre. Ceea ce este fascinant si intr-adevar minunat, este faptul ca decizia unuia poate sa fie alegerea altuia si implicit, succesul meu, poate fi numai datorita infrangerii tale. Asadar, plecand de la aceasta premiza, eu fara infrangerea ta, nu atingeam succesul, prin urmare, eu fara tine, nu eram. Interesant. Un aspect fin, al felului in care aceasta lume functioneaza si legile intre care se desfasoara aceasta functiune.

   Chiar acum, in timp ce scriu aceste randuri, marturisesc, ca am o stare sufleteasca teribil de neutra. Nu pot sa spun daca este un lucru bun sau rau, pentru ca nu simt nimic. Lumea imi este indiferenta si da, ma gandesc numai la mine si la viata mea. Poate parea barbar, ipocrit sau egoist dar uneori doar fiindca adevarul este spus si aflat, nu inseamna ca reprezinta cele mai minunate lucruri din lume. Adevarul este un fapt, ca si minciuna. Nimic mai mult. Simt si identific in mine, pe baza zilelor ce trec, ca traversez, tranzitez mai bine spus, o perioada de ratacire, de relocare spirituala. O astfel de transformare, nu se poate intampla intr-un mod usor, banal. Sunt constient si total alert de existenta unor consecinte dar consider necesar sa ofer lucruri de la mine, din mine, pentru a face loc altora, noi. Proaspete.Ca sa nu cad in spectrul banalului si plictisitorul descriptiv, caracteristic suferintei umane, vreau sa mai spun un singur lucru, care in aceste zile este relevant. Nu simt nevoia, dorinta cu atat mai putin acea "foame" de a avea pe cineva alaturi, care sa ma tina de mana sau sa ma intrebe "ce mai fac" si cred ca in aceste momente de tumult interior, este mai bine sa fii doar tu cu tine, fara sa implici si alte persoane. De dragul tau, nu altceva. Oamenii sunt incredibil de imprevizibili. Cel putin unii dintre ei.

Jack

   Am vazut de-a lungul vietii, cel putin pana acum, oameni diferiti. Desigur ca in identificarea si diagnosticarea sociala, a unui om, este foarte important contextul in care persoana respectiva se regaseste, in acel moment. Reactiile, emotiile si atitudinea unui om, variaza in functie de situatie si context. Cele mai bune si clare diagnostice, se pun in momente tulburi, poate chiar de furie. Impulsul fiecaruia variaza in functie de experienta personala, frustrari interioare, emotii reprimate in timp si chiar nevoie de a fi auzit. Asadar, cel mai bine poti cunoaste caracterul unui om, atunci cand tipa si este nervos. 

   Recunosc, ca in multe momente din viata mea ma regasesc furios si chiar iritat de cei din jur. Oamenii sunt un subiect aproape plictisitor si nu ma mai mira aproape nimic. Spun 'aproape' pentru ca am o anumita varsta si sunt convins ca inca nu le-am vazut "pe toate". Asta nu ma opreste sa remarc faptul ca socialul actual, este liniar, banal, static. Plictistor. Falsa curtoazie si bunatatea unora, se vede, fara probleme, din avion.
   Oamenii mint. Nimic nou. Oamenii mint de cele mai multe ori, pentru ca sunt prosti. Cu atat mai mult, prostia poate complica intr-o forma sau alta, viata multora dintre noi, cu pacate mai putine. Ignoranta, poate fi considerata o solutie dar pe timp limitat. Se poate regla, in timp, intensitatea momentelor si implicit nivelul de energie consumat. 

   In imediata vecinatate a oamenilor, locuieste si traieste linistit, "frica". Adeseori confundata cu "teama" , care in opinia mea este cu mult diferit, ea rascoleste, agita, turmenteaza, complica teribil viata unui om. La prima vedere, nu suna deloc a fi ceva bun sau util in continuitatea zilnica dar de cele mai multe ori, frica iti salveaza viata, asadar mentine continuitatea. "Fricile" interioare sau spirituale, sunt cele mai nastrusnice deoarece dormi cu ele in pat, mananci cu ele, alergi, inveti cu ele. De un pericol exterior tie, poti sa scapi, Mai mult sau mai putin. Dar oamenii uita adesea,ca cele mai mari pericole vin din interiorul lor. Controlul se pierde extrem de usor, mai ales in cazul persoanelor instabile deja, din nascare. Evident ca oamenii in nemarginita lor prostie refuza sa accepte acest lucru si incep sa se obisnuiasca cu aceste "frici" prin urmare, ajungand sa traiasca cu ele. Apoi se intreaba, mirati si foarte indignati, de unde a aparut boala x sau afectiunea y, de ce sunt mereu refuzati, alungati, respinsi sau nu sunt fericiti. Ignoranta poate fi o solutie dar numai cand vine vorba de ceilalti. Ignorarea sinelui este numaidecat o idiotenie care mai devreme mai tarziu iti va afecta viata. De cele mai multe ori, intr-un mod negativ. Si violent. 

   Asculta-ti sufletul, acorda-ti timp sa te intelegi, linisteste-te, controleaza-ti emotiile si nu mai cauta fericirea. Cel mai bun mod in care poti sa gasesti un lucru pe care ti-l dorest cu ardoare, este sa nu il mai cauti. Te va gasi el pe tine. Intotdeauna. Multi oameni ajung nefericiti pentru ca se pierd si fac din aceasta "cautare" o lupta, astfel devin preocupati cu lupta si uita pentru ce au plecat de fapt, la drum. Nu mai cauta. Traieste. Fii echilibrat. Simplu si concis. Te va gasi pe tine. Oricare ar fi acel lucru.

Kygo

   Cand am inceput sa scriu, motivele au fost strict egoiste. Nu am dorit niciodata sa iluminez oameni, sa inspir sau sa repar pe cineva sau ceva, in afara de propria persoana. Am inceput sa scriu din nevoie. Nevoia de a descarca diferite stari emotionale din mine, pe hartie. Suna banal, simplu. Plat. Si asa si este. Asta nu ma face mai putin ciudat sau mai mult obisnuit. Ma face om. Simtind o oarecare eliberare si placere, am continuat sa scriu. Cu timpul, formele s-au modificat, poate s-au alterat si poate chiar s-au transformat complet. Unii oameni se elibereaza prin sport sau prin citit, altii se elibereaza violent folosind drept subiect de degajare emotionala alti oameni, lucru absolut comun. Oamenii au fost si vor fi violenti, in continuare. Atat verbal cat si fizic. Nu e ceva nou.Nu e ceva invatat, o cutuma a societatii moderne. Nu. Dar pudibonderia caracteristica va domnii in eternitate asa ca nu am absolut nicio inclinatie catre vreo speranta de schimbare. Revenind la scris, initial, dupa cum am spus, am inceput sa scriu din nevoie. Aceasta nevoie nu s-a diminuat, dimpotriva, s-a accentuat. Astfel, acum scriu din nevoie si prin urmare, placere. 

   Diferenta dintre iubire si nevoie, este ca nevoia nu necesita neaparat o implicare emotionala. Cu alte cuvinte, nu doare. Exista si exceptii dar in cele mai multe cazuri, nevoia duce doar la placere si atat. Iubirea, in schimb, oho, poate cauza neplaceri dureroase. Ironic. Dar da, acesta este adevarul. Oamenii, in nemarginita lor intelepciune, de cele mai multe ori confunda nevoia cu iubirea si de aici pornind o varietate de confuzii si situatii mai mult sau mai putin complicate. Problema este ca oamenii, tot din cauza nemarginitei lor intelepciune, persista. Sunt insistenti. Nu exista nimic mai enervant decat un om insistent. Si exista si acel gen de om, care daca i-ar arata ceea ce s-ar intampla, daca perseverenta sa are rezultate, rezultate ce ar duce, spre exemplu, la decapitarea sa (literalmente) , acel om, desigur, deosebit de intelept, ar merge pana la capat, condus de cliseul imbecil : ''Nu se stie niciodata". Si uite asa, oamenii traind cu alti oameni, isi complica vietile, intre ei, formand legaturi absurde si situatii teribile. Toate aceste chestiuni plecand de la o singura situatie de conflict sau confuzie, mai bine zis, de natura emotionala. Iubire sau nevoie. 

   Viata, poate fi uneori, chiar foarte complicata. Faptul ca oamenii definesc 'viata' si o arunca, o proiecteaza cumva in exteriorul propriei persoane este chiar superb si dragut. "Viata e grea". "Viata e complicata". "Viata  mi-a dat o lectie". etc. Aceasta extrapolare evidenta, ma duce cu gandul ca poate nu suntem si cu siguranta, nu suntem intr-atat de destepti pe cat credem. Desigur, ca am inventat focul si roata, de apa calda, nici numai e nevoie sa spun. Dar oare? Asa sa fie? Nu se poate sti, nici nu ma intereseaza sa stiu. Este irelevant. Asadar, aceasta proiectie si personalizare a vietii indica faptul ca oamenii sunt lasi si fricosi. Desteptaciunea si insemnatatea locului 1 in capul de lista a lantului trofic, dispare odata cu acest lucru. Oamenii uita, voit sau nu, altii din prostie, altii din pura ignoranta, ca ei sunt viata. Viata face parte din ei, pentru ca ei sunt. Este atat de evident si...clar. Una dintre tragediile umanitatii, sta in faptul ca multi traiesc si habar nu au de ce. Sunt in permanenta cautare, a unui scop, a unui tel secret. Un plan divin. Chiar asa sa fie, divinitatea sa fie asa potenta si responsabila, pentru tot? Hmm, totusi, tind sa cred ca e mai mult de atat. Nu vorbesc de religie, de ezoterism sau de Dumnezeu. Si totusi, e peste tot. Daca nu exista un scop suprem. Daca nu exista vreun tel anume. Multi ar spune : "blasfemie" . Eu ii spun logica si matematica. Din toate perspectivele stiintifice, tot ceea ce exista si este cuantificat poate fi descris prin cifre. Prin urmare, oamenii pot fi pusi pe hartie sub forma de cifre si simboluri. 

   Insa multora le este frica. Le e frica sa auda aceasta idee. Daramite sa o accepte. Oamenii sunt naivi. Slabi. Fragili. Ipocriti. Unii dintre ei, sunt de departe campioni mondiali la ipocrizie. Oamenii cred ca daca stau in sala de asteptare in sectia de Chirurgie, daca sunt mai aproape de cel drag, de pacient, le pasa mai mult. Oamenii cred, in mare parte, orice. Oamenii catalogheaza alti oameni, lor neconvenindu-le sa fie catalogati spunand ca este injust si necivilizat. Oamenii spun si fac orice, ca sa isi atinga scopurile. Pentru ca, contrar cliseelor ca "impreuna suntem mai buni" sau "unde-s doi, puterea creste" , oamenii sunt egoisti. Pentru ca asa e natura. Orice fiinta vie, bazata pe un sistem biologic, organic, are inscris in genele sale, nevoia de supravietuire. Darwin a explicat asta, dar oamenii au fost mult prea cretini ca sa perceapa si sa inteleaga. Asa ca oamenii cred ca daca duminica asta au ratat slujba, vor merge duminica viitoare si vor sta cu o ora in plus, ca sa compenseze, totul va fi bine si divinitatea va avea grija de ei. Da. Intr-o lume perfecta, acest lucru ar fi minunat. Insa oamenii nu sunt perfecti, asadar nu traiesc deloc intr-o lume perfecta.

Walter

   Aluatul din care esti facut este complet irelevant, in majoritatea situatiilor. De unde vii, cine esti, ce experienta ai si cat de capabil esti conteaza in unele situatii de criza personala. Si cam atat. Caracterul tau, substanta sau substantele care stau la baza compozitiei tale biologice, prin urmare, abiologicul afecteaza biologicul si nu invers, influenta psihica contureaza in mod direct, calitati sau defecte, vietii tale, implicit asupra ta.
   Mediul in care iti arunci gandurile, gandurile in sine si atitudinea ta fata de aceste ganduri, afecteaza perceptia si implicit viata ta. Puterea de a refuza sau de a accepta anumite catastrofe sau miracole mai mult sau mai putin personale, este o putere ce tine de liberul arbitru. Vrei sau nu, sa crezi, tine doar de capacitatile tale interioare. Aruncatul cu vina si privitul catre cer, intr-un mod tamp, idiomatic, in cautarea divinitatii pierdute nu este decat un semn de fragilitate, de goliciune. Credinta intr-un Dumnezeu, unic, atotputernic, atotstiutor este una si credinta in propria ta persoana, este alta. Unii oameni, gasesc reconfortant gandul si senzatia ca cineva mai presus de ei, vegheaza, asculta, observa, pedepseste sau rasplateste dupa caz, astfel traind cu un simt al responsabilitatii mai scazut si implicit, traind mai linistiti. Fiecare alege in ce sa creada si fiecare isi aranjeaza motivele credintei sau necredintei pe baza criteriilor personale.
  Societatea moderna si civizilizatia actuala a scos din ecuatia puterii divinitatea odata cu progresul tehnologiei, implicit al omului. Orice progres, orice descoperire vine cu un pret.Sacrificiul modern nu are nimic de a face cu sacrificiul divin, biblic cu atat mai mult cu ceva ezoteric, sfant.  De multe ori, pretul consta in viata si dezastru.Ca sa obtii rezultate, sa obtii lucruri extraordinare, uneori trebuie sa le distrugi pe cele vechi, ele neputand sa suport aceasta transformare. Suferinta umana ca si fericirea,  are un caracter unic. Este contagioasa. Empatia celor care nu au invatat sa isi construiasca scuturi de protectie, comunica formand canale. Emotiile, gandurile si cuvintele, au puterea sa afecteze materialul. Sa schimbe. Fie ca vorbim de rau sau bine. Secretul vietii perfecte nu este neaparat un secret. Gandurile si viziunea asupra acestei lumi, modeleaza asemenea formei lor. De fapt si de drept, totul sta in perceptie. Daca gandesti o lume buna, vezi, percepi, o lume mai buna. Si invers. Desigur, in limitele realitatii posibile dar totul fiind in stransa conexiune, la final, totul se schimba. Incet, treptat dar se schimba.
  Cei ce functioneaza si au principii asa cum are o fiinta vie, cu constiinta si ratiune, emotii, sentimente, trairi interioare si patimi este pe cale de consecinta directa, empatica. Ia act psihic si spiritual de suferinta/bucuria celui de langa si experimenteaza parti, fragmente din sufletul celuilalt.  Excludem prostia si elementele cu responsabilitate directa, bolnave de rautate. Asadar, omul prin natura compozitiei lui, are calitatea empatica. Un lucru strict emotional. Strict de desert interior. Dar unii oameni, manifestandu-si si simtind forta acestei calitati au constatat cu trecerea timpului ca nu intotdeauna este bine sa fii prezent si activ, in diferite suferinte sau bucurii pentru ca acesteea inseamna surplus de energie. Pozitiva sau negativa. Orice surplus, este de evitat. Astfel, s-au educat si antrenat sa controleze aceasta putere inspre beneficiul lor, pur egoist si deloc condamnabil. Fiecare este constient de viata sa si direct responsabil de actiuni, asadar este indreptatit sa aibe grija de el, fara sa pericliteze in vreun fel mediul si oamenii din jurul sau.

   Oamenii reactioneaza in varii feluri. Reactiile nu tin de inteligenta sau de ratiune. Pentru ca reactiile sunt de cele mai multe ori in afara ratiunii, ele plecand strict din impuls emotional. Impactul este diferit. Efectele sunt diferite. Pe masura capacitatii fiecaruia.In functie de situatie. In opinia mea, cea mai mare slabiciune a omului, este sentimentul de frica. Lipsa responsabilitatii. Aruncatul de vina. Proiectia evenimentului, catastrofei in afara sa, in liniile exterioare ale mediului constient. Altii au facut, nu eu. Atii au spus, nu eu. etc. Acesta este  un mod natural de conservare al mintii, un fel de protectie emotional-psihica dar cum am spus si o mare slabiciune.

  

Na einai kalitero anthropo apo ton patera tou

   Depinde de tine si de ceea ce crezi. Credinta este un lucru foarte important in viata si in calatoria personala, deoarece ea te tine ancorat de ceva, de realitate in cele mai multe cazuri dar te si lumineaza in situatii in care singura lumina salvatoare este pe cale sa dispara. Nu ma refer la o credinta specifica, intr-un zeu sau fiece entitate superioara, ci ma refer la credinta simpla, pura si absoluta. Destinatia o afli pe parcurs, scopul ti se dezvaluie treptat, pas cu pas, revelatie dupa revelatie. Cauzalitatea vietii, aflarea scopului inca de la inceput este pe cat de imposibil pe atat de inutil. Farmecul intregului Univers sta in necunoscut, in intunericul ce asteapta sa fie deschis, sta in sufletul tau. Pe masura ce inaintezi, deschisi usi noi, sufletul se extinde, experimentezi stari si sentimente noi, traiesti. Controlul il ai dar nu in totalitate. Energiile exista, sunt acolo. Se pot vedea si simti, in fiecare dimineata cand te ridici din pat si incepi o noua aventura. Nu cred ca fiecare zi in plus se numeste 'dar' . Fiecare zi in plus este o sansa. Sa afli. Sa cunosti. Sa cuceresti. Cunostintele, imaginatia, viziunea, sunt elemente care te trag inspre inainte. Foloseste ceea ce ai si nu te gandi ce nu ai si cu atat mai mult nu te compara cu cei din jur. Suntem toti impreuna dar singuri ca indivizi. Iubirea este intr-adevar  un rost si un raspuns al multor intrebari dar in acelasi timp si un risc. Poate distruge dar poate si crea. 

   Ceea ce ai de oferit, ofera fara ezitare. Simte. Intelege lumea, asculta si priveste. Nu astepta. Cauta tu. Tu esti responsabil de tine si numai de tine. Mergand ajungi undeva. Intreband primesti raspunsuri. Iubind primesti iubire. Tot ceea ce exista, exista in limitele pe care ti le impui prin imaginatie si asteptari. Ceea ce iti doresti, poti sau nu obtine doar prin ambitie si dorinta absoluta.Conteaza ceea ce faci pentru tine, ce fel de om esti, ce gandesti si ce crezi tu despre tine. Obiectiile celor din jur, sunt o problema de capacitate intelectuala sau rautate. Accepta tot ceea ce poti lua. Refuza ce consideri surplus, grotesc. Surprinde-te, calatorind fizic sau psihic, in aceasta lume sau in alta. Gandeste in termeni mari. Ai o viata. Esti o fiinta si ai o constiinta. Asta este cu siguranta ceva mare si important. Comporta-te ca atare. Nu exista limite. Doar limitele pe care ti le impui. Esti aici. Bucura-te. Mergi mai departe. Intelege si construieste-te. Perfectioneaza-ti viata. Si doar atunci vei fi cu adevarat, liber.

Pluto

   Camera ei era plina de amintiri, vivide, aprinse. Luminoase. Perioada petrecuta impreuna cu domnul V. a fost cu siguranta, o perioada speciala din viata ei. Regretele si parerile de rau sunt de prisos. Inutile. Destinul facuse insa din aceasta fericire absoluta o tragedie. Banala, tipica. Aproape plicticoasa. In sinea ei stia ca totul se schimba si oamenii mor, se nasc, se arata si apoi pleaca. 

   Tot ce trebuia sa stie despre viata ei disparuse odata cu el. Ideea, identitatea, ochii. Tot. Niste amintiri fade, incetosate de durerea sufleteasca a despartirii ii ramasesera alaturi. In fiecare zi mai mult, mai greu. Dealtfel, timpul e doar o relativitate. Viata e o certitudine. Despartirile fac parte din ea. Dura. Exista. Dar intre toate aceste elemente care se intrepatrund exista o legatura. Unica. De neinteles si incredibila. Face parte din esenta, complexul liniar al vietii, se sparge din cand in cand in sectoare diferite ce tin de partitura suflteasca a omului. Suntem diferiti. Suntem despartiti. Suntem toti la un loc si totusi, suntem singuri. Fiecare pentru el. Intotdeauna.