" Numai soarele o mai putea salva. Numai lumina calda si rece a diminetii, o putea readuce la viata. Zacea intinsa pe spate, pe o suprafata dura, aspra, ce-i strapungea cu aschii de gheata toata sira spinarii. Nu murise. Nici mult numai avea, dar nu murise. Viata salasuia inca in sufletul ei. Desi, spera si isi dorea cu ardoare sa fie un vis, din care sa nu se mai trezeasca niciodata. Sa stea intinsa, mereu. Sa fie martora la facerea, refacerea si distrugerea lumii. Voia sa ia parte, dar doar cu trupul si nu cu sufletul.Insa, nu era un vis. Cu siguranta, nu era un vis. "
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu