Modalitate

   Patul de spital nu-i facea bine deloc. La viata lui, fusese un om activ, plin de viata si actiune. Schimbarea brusca a statutului sau l-a facut sa se intrebe, daca intr-adevar se merita sau nu, sa traiesti in aceasta lume. Principiul sau de viata era ca cei oamenii buni, mor, pentru ca merita ceva mai bun, prin urmare nefiind deloc aceasta lume, societate cel mai minunat loc din Univers, asadar, parasesc. Asta isi spunea, in noptile in care abia adormea si daca o facea, tot se gandea la un caz sau la o problema anume, astfel somnul fiind mai mult agitat decat un somn obisnuit. Stia ca oamenii, majoritatea dintre ei, sunt niste fiinte superficiale, goale, desarte, ambigue si plictistoare in rutina lor obsesiv-compulsiva, astfel incat ajunsese la concluzia ca, in general, oamenii vor sa auda ce ii ajuta sa puna capul pe perna si sa adoarma linistiti. Atat. Restul, nu conteaza. Daca nu ma doare, nu ma afecteaza prin urmare, nu exista. Orice mecanism are hibele si erorile sale, el fiind una dintre aceste mici erori de sistem, suportand, din greu consecintele aberante si deloc usoare. 

   Privea tavanul in gol, fara pic de insufletire. Ai fi zis ca e acolo dar nu. Era acolo doar cu trupul. Mintea si sufletul, erau demult plecate intr-un loc mai bun. Intr-un loc de care in sfarsit se simtea atasat si se simtea iubit, apreciat. De fiecare data cand era intrerupt si era astfel, obligat sa paraseasca aceasta lume, fie si pentru cateva secunde, el simtea un regret si palma rece, violenta al realitatii il pocnea peste fata. Revenea. Trupul sfasiat de felurite dureri nu avea rival in batalia durerilor sufletesti. Complet dezintegrat si aproape descompus psihic, personalitatea sa incepea sa se piarda, in negura mistica a suferintei, totul devenind neclar, fad. Nu voia sa plece. Se simtea linistit, impacat cu sine. Nimeni nu il mai deranja, adunase in el toate nefericirile lumii si parca, era multumit ca ajutase intr-un fel la distrugerea acestei lumi mizerabile. Fiecare om care pleaca, este un pas in groapa pentru ceilalti. Voia sa se faca dreptate si intr-un fel, suradea in sinea lui ca stia ca acest lucru se va intampla inevitabil, candva, asadar era impacat. Greselile sale erau nenumarate si le memorase pe fiecare in parte. Avea in minte tot filmul decaderii sale. Avea totul in el si nu lasa nimic sa se piarda, folosindu-i probabil drept ghid. Memoriile, amintirile sale, erau, intr-adevar singura greutate care il mai tineau strans legat de aceasta lume.