Pe drum, oprise la o benzinarie sa alimenteze si sa ia ceva de rontait. Fiind singur in masina, radioul si cd-urile nu erau suficient de interesante, asa ca a cautat prietenie si cu o punga de chipsuri. Spre casa, ii venise in minte o intamplare din timpurile vechi. Era vara si era minunat afara. Soarele ardea cat sa nu deranjeze, caldura dogorea cat sa nu streseze, era perfect. Isi amintea ca erau amandoi, pe plaja si se plimbau. Obisnuitele plimbari de seara pe plaja, in calmul apusului, marea fiind singurul martor natural si sincer, al iubirii lor, astfel incat nimeni nu a stiut sau inteles, vreodata, cat de mult s-au iubit. Nu a fost de ajuns. Marea nu a reusit sa ii lege, sa ii tina apropiati si sa treaca peste intemperiile aparute. Poate ca a fost mai bine, poate ca nu dar cert este ca au avut ceva, ce s-a distrus in timp. Din vina lor, bineinteles. Nu cred ca gelozia sau micile scandaluri iscate din nimicuri au fost cauza. Ceva mult mai profund si mai complicat. Erau doi oameni maturi, cu creierii in cap si inteligenti. Familii bune, aveau toata sustinerea din partea celor apropiati. Erau fericiti. Se completau. Era frumos.
Si totusi, se terminase. De fapt, se terminase de mult timp. Tot ce ramasese, ramasese de dragul a ceea ce a fost candva, se transformase intr-o iubire de fatada, iubire de onoare. Adica, intr-o iubire fara sens. Probabil, ca legatura era atat de puternica incat niciunul nu a avut curajul sa o rupa din proprie initiativa si astfel, au continuat dintr-o inertie naturala. Durerea oricum ar fi sa vina, ea vine. Mai devreme sau mai tarziu, nu conteaza dar cand se termina, durerea vine mereu. Mereu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu