Negru

   Avea o suferinta mai dureroasa pe suflet de ceva ani. Se nascuse cu ea dar o descoperise ani mai tarziu, in copilarie. Nu prea a inteles la inceput ce insemna dar pe parcursul vietii, l-a afectat din ce in ce mai mult. Medical, era incurabila. Asta nu l-a impresionat, el fiind cel mai ghinionist om de pe planeta. A mers cu boala in spate. N-a avut o copilarie. S-a maturizat, brusc, nociv si dur de la primul ac infipt in vena pana la ultima radiografie la plaman. Nu il deranja asta. Se obisnuise. Devenisera parte din viata sa. Acele, pastilele, saloanele de spital si retetele. Oamenii. Oamenii il deranjau si il obsedau cumplit cu ideea ca noi, ca specie, nu suntem nici pe departe in capul de sus al lantului trofic. Mancam si conducem tot de pe planeta dar asta nu ne face superiori. Crezuse la un moment dat ca ceea ce se intampla era un simplu vis si a avut nenorocul sa fie un pic mai obosit, asa incat sa doarma mai mult. Crezuse multe chestii care in timp, s-au dovedit a fi pure speculatii ale imaginatiei sale muribunde. 

   Copilaria a pierdut-o din clipa in care acceptase existenta suferintei. Exista posibilitatea sa nu accepte si sa se bucure de viata in continuare, ca un om normal. Societatea insa, inventand conceptul oribil de 'boala' l-a impins pe bietul suflet sa urmeze aceasta cale, a 'bolii' luand drumul clasic al refacerii clandestine in interiorul careia a ascuns tot ce a avea mai bun din el. Ca sa nu vina 'boala' si sa il omoare. Asa i s-a spus. Adultii, acesti fauritori in mantii aurii ai lumii moderne, cunosc totul despre Univers si prin urmare, dirijeaza. Totul. Ceea ce nu intelegea, era cum se poate ca niste oameni perfect sanatosi sa inteleaga mai bine fenomenul 'bolii' decat bolnavul, in sine. Pentru el era absolut inexplicabil dar avea sa priceapa mai tarziu natura stupida si imbecila a omului care il va urmari si persecuta moral si spiritual, toata viata, el facand parte din regnul specific. 

   Nu credea in destin. O prostie inventata de mintea oribila, comerciala a omului modern. Huh. Cate suflete pierdute si aruncate in marea aleatorie a vietii au gasit drept responsabil pentru tenebrele lor, pe destin. Fiind un om practic, pragmatic cu un simt fin al ironiei, nu credea in niciuna din plasmuirile desarte al gandurilor oamenilor cazuti in dizgratiile norocului. Nu ii dispretuia dar nici nu ii simpatiza. Le era neutra suferinta. Caci in lumea asta fiecare e pentru el si pentru el se lupta. Avand putina energie, asta ii mai trebuia lupta cot la cot pentru o cauza sau o persoana. Nu. Era foarte nehotarat. Nu stia ce isi doreste. O moarte linistita sau o viata plina de patima si suflet in gasirea vindecarii. Ar fi fost usor daca ar fi putut sa le faca pe amandoua dar legile universale, nu ii permiteau acest lucru. Astfel urmeaza calea Indiei, in cautarea unui guru local, care ar fi putut sa ii ofere raspunsuri elocvente la aceste intrebari fundamentale, ale vietii sale. Sau se indragostise. Nu avea sa inteleaga semnificatia sentimentului decat pana dadu nas in nas cu el, intr-o dupa-amiaza superba de vara, acasa, pe un soare minunat...