Nu este sub nicio forma vorba de drama sa personala, pe care o traieste constant, 24 din 24, de cand s-a nascut. Cauzele inadvertentelor sale sociale, erau cu totul altele. Mult mai ambigue si mai profunde decat o afectiune cronica ce-i afecta sistemul nervos. Problemele lui persistau in domeniul comunicatiilor si exprimarii publice. Nu il interesa soarta sa cu atat mai putin, destinul. I se parea un cliseu contrafacut de oameni slabi care in tumultoasa lupta cu viata, cu zilele, au creat acest concept, de 'destin' tocmai pentru a gasi o explicatie facila si cat de cat rationala (in mintea lor) pentru toate nasoalele ce li se intampla. Se cunoaste faptul ca atunci cand unui om ii este bine, putin spre deloc il intereseaza cauzele sau uita de persoanele care au contribuit la starea sa de bine, in timp ce, atunci cand ii este profund rau, cauta cu orice pret explicatii si vinovati, uneori usor penibil, alteori doar stupid.
Maximilian era diferit. El nu se considera om. Se considera altceva. Poate ca nici nu era om. Intrucat vedea si percepea totul, intr-o maniera total diferita fata de majoritate, de cele mai multe ori ajungea sa se intrebe daca intr-adevar, Universul sau forta creatoare, poate fi capabila de eroare. Si de cele mai multe ori, ajungea la concluzia ca da, judecand tot ceea ce se intampla in fundal matematic, sistematic. Orice sistem bazat pe numere si cifre, poate da erori. Poate gresi. Si ani de ani de zile, a trait cu convingerea ca nu era om, ca era altceva, cel putin, rareori se identifica cu ceea ce observa in jur, neintelegand practic restul lucrurilor, implicit, oamenii. Il framanta uneori acest lucru. Nu il lasa sa doarma. Suferea. Neavand locul sau. Nu se simtea deloc bine. Maximilian stia ca va veni clipa cand va fi nevoit sa gaseasca raspunsul la intrebarea sa deoarece acea clipa va reprezenta un nou inceput sau sfarsitul. Avea constiinta impacata totusi, boala sa nu avea de gand sa il doboare prea curand, devenind bun prieten cu ea. Aprecierile fiind reciproce, intre ei existand o relatie de tipul inger si demon. Atat iubire cat si ura. Numai el putea sa inteleaga ce l-a dus catre acest camp sentimental absolut bizar, ceea ce era concret era faptul ca numai asa putea sa supravietuiasca zilelor si noptilor.
Un raspuns. Trebuia sa fie gasit. Altfel, nu va reusi sa treaca peste tot. Altfel, totul ar fi in zadar. Degeaba. Inutil. Inca, cauta. Si cauta. Pana cand nu va mai cauta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu